30.10.2015

Ce se întâmplă dacă iei o linguriţă de SUSAN cu MIERE pe stomacul gol timp de 3 luni

Andreea M. a povestit prin ce a trecut, dupa 3 luni de zile de consum al acestei miraculoase combinatii, potrivit secretele.com.
"In urma cu 3 luni de zile, cu toate ca era vara, raceam foarte des si eram cu sanatatea la pamant. Toate medicamentele pe care le cumparam din farmacii nu-mi faceau altceva decat sa-mi aline starile prin care treceam. Asta s-a intamplat pana in momentul in care o buna prietena de-a mea m-a sfatuit sa incerc sa consum cate o lingurita de miere cu susan in fiecare dimineata, pe stomacul gol. Bineinteles ca la inceput am fost neincrezatoare in aceasta reteta simpla, insa atunci cand am ajuns acasa, mi-am zis ca nu ar strica sa incerc. Am mers la un magazin cu produse naturale, mi-am cumparat seminte de susan (miere aveam deja in casa) si incepand cu dimineata urmatoare am inceput terapia", a spus tanara.
Ea a povestit ca dupa doar 3 zile de consum al acestei combinatii, raceala i-a trecut si asta a facut-o sa ia tratamentul pentru o perioada mai mare de timp.
"In aceste 3 luni de zile, corpul meu a suferit modificari la care nu m-am asteptat. Eu, care raceam din 2 in 2 saptamani, nu am mai racit deloc. De ceva timp ma "luptam" cu gastrita si cu durerile de stomac, iar la scurt timp de la inceperea curei, nu am mai stiut ce este o durere de stomac. De 3 luni de zile nu am mai avut nicio durere de cap. Am devenit mult mai calma, nu ma mai enervez din orice, iar relatiile cu cei din jur s-au imbunatatit simtitor. In fiecare dimineata cand ma trezesc imi simt corpul energizat, nu ma mai trezesc prost-dispusa. Pot spune si ca am slabit aproximativ 4 kilograme, fara sa urmez vreo cura de slabire. Am renuntat la consumul de cafea, pur si simplu nu mai simt nevoia sa mai beau cafea. Nu stiu cum "lucreaza" acest amestec, insa la mine a functionat perfect. Parca sunt un alt om, am pofta de viata, mi se pare ca toate merg asa cum trebuie si ma simt mult mai fericita", a spus tanara.

RETETA cu susan si miere
Tanara recomanda sa se combine 100 de grame de miere cu 5 lingurite de seminte de susan. Intr-un borcan mic se toarna mierea, apoi se pun cele 5 lingurite de seminte de susan. Se amesteca bine si se pastreaza la frigider. In fiecare dimineata la trezire, se consuma o lingurita din amestec.
Cele doua ingrediente sunt o reala sursa de vitamine, precum vitaminele A, B si E, dar si Omega 3. Mai mult, acest amestec poate intari oasele, poate stimula capacitatile mintale si poate imbunatati aspectul pielii si al parului.



Sursa RTV.NET:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu